DESPRE
ARTIST

DANIEL

MERISCA

Născut în 1983 în localitatea Arad,
Dan Merișca și-a dezvoltat gustul
pentru imaginație și desen foarte
devreme. Pasionat de lectură, devora
lectură după lectură sporindu-și
imaginația și aprecierea față de
universurile fantastice, pasiune pe
care continuă să o dezvolte până
în ziua de astăzi prin picturile sale.

Pictor

CEEA CE ESTE IMPORTANT PENTRU MINE ESTE SĂ CREEZ O

EXPERIENȚĂ DE GÂNDIRE FĂRĂ CUVINTE

Timp de peste zece ani, artistul
arădean Dan Merișca a lucrat
direct cu lumina și spațiul pentru
a crea opere de artă care angajează
spectatorii cu limitele și minunile
percepției umane. Criticii de artă
descriu operele sale, ca fiind
prezența fizică a artei manifestată
în formă senzorială.

Având în vedere pregătirea sa în
psihologia culorilor și fascinația din
copilărie în ceea ce privește arta,
Dan a început să experimenteze
pictura ca mediu în jumătatea
anului 2000. Astfel, de-a lungul anilor
mai multe muzee de artă i-au găzduit
creațiile. Această expunere a constituit
motivația necesară spre dezvoltarea
sa atât interioară cât și cea artistică.